Canalele Orange Sport se închid în vara anului 2024
Angajații Orange Sport, unul dintre cele mai importante grupuri de canale sportive din România, au fost anunțați printr-un mail intern că cele patru canale deținute de operatorul francez de telecomunicații se vor închide în curând. Mai multe surse au verificat veridicitatea anunțului, însă data închiderii nu este încă certă. Până acum, s-au vehiculat datele de 30 iunie și 1 iulie.
Pe site-urile orange.ro sau orangesport.ro nu a apărut încă niciun comunicat oficial, însă printr-un răspuns acordat Paginademedia.ro, reprezentanții Orange au declarat:
Astăzi, Orange oferă acces la cel mai bun conţinut sportiv prin intermediul canalelor Prima Sport şi Orange Sport.
Începând cu noul sezon competiţional 2024-2025, clienţii Orange vor continua să aibă acces la cele mai îndrăgite competiţii precum: SuperLiga, UEFA Champions League, Premier League UK, La Liga Spania, Bundesliga, Liga 2 & Cupa României, dar şi Cupele Europene la handbal, Campionatele Mondiale si Europene de handbal, atât masculin cât şi feminin, prin intermediul celor 5 canale TV Prima Sport pe care le oferim.
Canalele Orange Sport sunt administrate de Clever Media, deținătorii canalelor Prima Sport și Prima TV. Canalele Prima Sport sunt deja disponibile în grilele tuturor operatorilor mari din țară și difuzează toate competițiile importante. Momentan este neclar ce se va întâmpla cu drepturile de difuzare pe care Orange Sport le avea în exclusivitate pentru NBA și WRC.
În continuare, mesajul intern trimis către angajați:
În contextul strategiei de simplificare a serviciilor pe care Orange le oferă, a fost luată decizia ca posturile Orange Sport să fie închise înainte de începerea noului sezon competiţional 2024 – 2025. Vă asigurăm că vom face tot posibilul să fim alături de voi pentru a trece peste această perioadă cât mai uşor. Deşi ne-am dori ca această decizie să nu aibă un impact asupra echipei, suntem în imposibilitatea de a continua colaborarea cu toţi colegii care sunt implicaţi în producţia canalelor Orange Sport. Ţinând cont de profesionalismul de care aţi dat dovadă, ne vom implica, acolo unde va fi nevoie, pentru ca toţi colegii vizaţi de această decizie să primească oferte din piaţă.
Anunțul despre închiderea Orange Sport a venit la fix doi ani după ce acest brand a fost lansat, luând locul Telekom Sport în 2022. Grupul de canale sportive este pe piață încă din 2006, când a fost lansat sub umbrela Boom cu numele Boom Sport, devenind mai apoi Dolce Sport în 2010.
Trimiteți un comentariu